Mi-am părăsit facultatea, cu o jumătate de an până la absolvire și am decis că vreau să fiu o actriță. Câștigasem premii la facultate și simțeam că poate reușesc. (Nu m-am putut concentra la școală, cu toată tulburarea cu mama și am venit acasă să o ajut.)

Toate lucrurile pe care le știam despre actorie și oamenii pe care i-am întâlnit mi-au indicat că ar putea fi un drum dificil și am fost sincer speriat de moarte. Aveam doar 18 ani (am început facultatea la 16 ani) și îmi plăcea să fiu în toate piesele, deși eram un major în afaceri. Întotdeauna l-am iubit pe Dumnezeu, dar nu m-am simțit niciodată de partea lui bună, pentru că eram sălbatic. Am fost crescută de călugărițe într-o școală reformată catolică (gândiți-vă la cântecul lui Billy Joel aici). Dar nimic din toate acestea nu mi s-a părut vreodată real. Nu mă puteam lăsa să mă gândesc la întreaga chestie cu Dumnezeu, rai și iad, toată parte. În colțul camerei era o chitară urâtă cu corzi de plastic și peste 5 straturi de lac și m-am mângâiat învățând să cânt.

​

A trecut ceva timp și am ajuns să termin școala și am devenit model de costum de baie. Am făcut expoziții de mașini și am făcut modelaje tipărite. Nu puteam să clatin golul pe care îl simțeam. Golul din toate acestea m-a copleșit. Era ciudat, dar aveam asta știind că știam că pot fi bogat, faimos și popular și se deschidea înaintea mea, dar părea goală. M-am întâlnit cu jucători și actori celebri de baseball și eram „pe drum”... nimic nu m-a mulțumit. Știam toate filozofiile umanismului, toate religiile lumii, nu găseam răspunsuri nicăieri. M-am gândit „trebuie să fie mai mult decât atât”.

​

Știam că faima și popularitatea erau de fapt o mare dezamăgire și nu erau ceea ce părea. Am avut o educație, prieteni și toate lucrurile pe care trebuia să le ai tu. M-aș uita la afișe mari cu mine la aceste expoziții de mașini și m-aș gândi: „Ar trebui să fiu fericit”.

​

Cred că mi-am dat seama că căutarea faimei în sine părea inutilă. Apoi am întâlnit un tip la o funcție la un hotel din centrul orașului din St. Louis. Probabil avea 70 de ani. Mi-a spus că îl cheamă Tony Martin. Eram o fată foarte tânără și nu auzisem niciodată de el și vedeam că era devastat. Asta mi-a învățat o lecție de la început că generațiile trec și poți fi ușor uitat.

​

Toate aceste lucruri m-au făcut să spun o rugăciune care să schimbe viața la scurt timp după aceea, într-o parcare din centrul orașului - „Doamne, ești adevărat? De ce suntem aici?"

Toate încercările mele de a-L găsi până în acel moment s-au dovedit zadarnice. Chiar și când era o fetiță de 10 ani, se ruga împreună cu un profesor de școală duminicală pentru ca Isus să vină în inima mea, nu eram sigur că El a făcut-o vreodată.

​

A doua zi, mă antrenam la sală, când un tip destul de drăguț, prietenos, era la cursul de dans și a început să-mi vorbească. Am fost oarecum rău cu el pentru că am crezut că vrea doar o întâlnire. Nu a fost descurajat de manierele mele și mă aștepta afară, sprijinit de șină cu geanta de sport. Am trecut pe lângă el când l-am auzit spunând: „Nu știu cum să-ți spun asta și să nu crezi că sunt nebun, dar Dumnezeu mi-a spus să-ți spun ceva!”

Acum asta mi-a atras atenția... Am ramas fara cuvinte!

M-am întors și l-am întrebat: „Ce mi-a spus El să-mi spună?”

El a răspuns: „Mi-a spus să-ți spun că El este adevărat și că ți-a ascultat rugăciunile”

Cum naiba a știut tipul ăsta că m-am rugat exact acea întrebare???? eu
a asociat Bibliile și creștinismul cu predicatori transpirați și, sincer, învinși, dar el
cu siguranță nu a fost un învins. Mi-a arătat scripturi după scripturi, acolo, în parcare
și apoi m-a invitat la o biserică (Mult timp mai târziu, Kurt Warner urma să participe acolo în perioada lui de glorie.)

​

A doua zi, m-am gândit „oh, asta a fost doar o coincidență” și n-aveam cum să fiu un ciudat al lui Isus sau un „bible thumper”, așa că bineînțeles că nu am apărut în acea duminică, ci am trecut la casa unui prieten de la facultate. Destul de curând, în timp ce îl așteptam, am început să vorbesc cu mama lui. Ea a început să-mi vorbească despre relația ei cu Dumnezeu și a vorbit despre el ca și cum ar fi fost cel mai bun prieten al ei sau așa ceva. Două persoane, chiar la rând! A fost ciudat. Ea m-a invitat la aceeași Biserică și de data aceasta am ajuns să merg. M-am gândit că o să mă duc o dată să-i iau pe acești oameni de pe spate.

​

Ce s-a întâmplat apoi m-a uimit. Am intrat în această biserică și semăna mai degrabă cu un auditorium. Nu mai văzusem niciodată așa ceva și tot ceea ce a spus vorbitorul a vorbit direct inimii mele într-un mod profund. Ei au spus povestea pe care o auzisem de un milion de ori, dar de data aceasta mi-a mers la inimă cum Iisus Hristos era real și se va întoarce și întregul minge de ceară. Oricât de nebun ar suna, s-a întâmplat ceva foarte dramatic. M-am dus în fața bisericii când au dat o invitație de a „veni în față” în stilul lui Billy Graham și s-au rugat pentru mine, dar încă o dată, nu s-a întâmplat nimic. Mi-au dat o Biblie și mă străduiam din greu să o citesc când am ajuns acasă în acea noapte.

​

Nu era nimeni în jur, nici emoție, nici muzică, nimic altceva decât liniște. Dintr-o dată, revărsându-mi în inimă, am simțit că un râu torențial țâșnea prin mine ca Niagara Falls. A fost dragoste pură. A durat mult timp. În același timp, am simțit că mi se toarnă miere lichidă caldă peste tot. Eram înconjurat de această prezență uimitoare, putere și dragoste așa cum nu am știut niciodată. Cu siguranță am avut o adevărată convertire în acea noapte și am dezvoltat un apetit vorace pentru lucruri spirituale. Era ca și cum ai fi în rai. Știam că Dumnezeu este real și că El și-a trimis Fiul să moară pentru mine. Treptat, viața mea a început să se schimbe.

​

Am făcut primul meu videoclip muzical numit Whosoever Will în 1994, care era un cântec pe care l-am scris.

Habar n-aveam de unde aveau să vină banii. Am spus foarte puțini oameni despre asta
dar mi s-a trimis un cec prin poștă de câteva mii de dolari care a venit exact la timp.
(cu excepția faptului că producătorul a fost atât de emoționat încât a ajuns să facă proiectul gratuit). El
fusese dependent de droguri până în acel moment, dar nu mai! Numele lui este Charlie
Herwig și el au produs o mulțime de spectacole pentru vedetele din Nashville.

​

După aceea, am primit ocazia să fac lucruri pentru „Orașul Speranței” și am avut mai multe
oportunități de a lucra în Nashville, dar am simțit că Dumnezeu mi-a spus să nu o urmăresc din motive în care nu voi intra. La vremea aceea, singurul meu frate, Robby, care avea 28 de ani, tocmai fusese ucis de cel mai bun prieten al lui și am scris un cântec despre asta numit „Somewhere Along the Way”.

​

Am avut multe de învățat în domeniile caracterului, angajamentului și calităților care trebuiau dezvoltate, deoarece aveam probleme majore. Am avut și un ego major care avea nevoie de niște șlefuire serioasă.

​

Următoarele detalii din viața mea sunt adevărate și sună ca ceva dintr-un roman polițist.

​

Tatăl meu fusese ucis în timp ce avea o aventură (soțul femeii l-a împușcat) când eram copil. Mama mea fusese crescută într-o instituție pentru că mama ei a murit când avea doar 9 ani de tuberculoză. După ce mama l-a pierdut pe tatăl meu din cauza acestei alte femei, a început să bea mult și m-a abandonat, pentru ca mai târziu să mă găsească legat de un pătuț, neglijat și abuzat. Ea a crezut că mă lasă cu cineva care să aibă grijă de mine. Aveam trei ani pe atunci și ea a ajuns să se recăsătorească. El a murit când eu aveam zece ani, iar mama s-a recăsătorit trei luni mai târziu.

Noul meu tată mi-a spus că merg la Disney World și m-a lăsat la o școală reformată la doar 12 ani. A fost ultima dată când am locuit acasă. Școala era în Memphis și acolo am învățat să cânt la chitară și la pian. Sună a material muzical grozav!

​

Faptul că sunt fericit, sănătos și sănătos este un miracol în sine (cu fundalul pe care l-am avut). Ei bine, credeți sau nu, am lăsat multe deoparte, dar acesta este un rezumat destul de cuprinzător, dar scurt, al vieții lui Mary Ripley Schwartz, alias Therese-Marie.

Apropo, Therese-Marie este numele meu de confirmare. Își are rădăcinile în Sfânta Tereza-Marie din Liseux, pe care o numeau „floarea mică”. Înainte să-mi dau seama ce înseamnă numele Therese-Marie.

Hai sa-ti mai spun inca ceva:

​

Stăteam în parcare, în mașina mea, plângând de moartea fratelui meu Robby, când Domnul mi-a vorbit și mi-a spus: „Uită-te la florile alea de acolo”.

Nu am văzut nicio floare cu adevărat, dar mai degrabă ca un petic de buruieni înalte cu niște creșteri violete. Dumnezeu a spus: „Acele flori sunt ca viața ta, El a spus: „Am multă muncă de făcut în tine, dar privesc în jos în mijlocul acelor flori. În mijlocul acestor flori violete, există o floare mică care este diferită de toate celelalte... și acea floare mică ești tu!”

​

Așa că am alergat să mă uit la petecul cu buruieni cu flori, pe jumătate crezând că înnebunesc și toate florile erau violete. I-am împins deoparte pentru a vedea că în mijlocul florilor mov era o floare roz, așa cum mi-a spus Dumnezeu. El a spus „ești floarea aceea roz și vei fi diferită de toate celelalte, iar eu te voi folosi pentru a aduce oameni la mine”.

​

Săptămâna următoare făceam muzică la Six Flags și o doamnă pe care nu o întâlnisem niciodată s-a apropiat și mi-a dat un mic cadou. Era o colecție de flori uscate. Inutil să spun, ghici ce? Era un buchet de flori mov, cu unul mic roz în mijloc. Nu spusesem nimănui povestea florilor de pe câmp.

​

Nu știu exact ce va face Dumnezeu cu mine, dar aceasta este povestea mea.

Un lucru pe care l-am învățat: lucrurile mici sunt în realitate lucrurile care contează cu adevărat.

O imbratisare -

Un cuvânt bun -

Un cadou

și singurul lucru pe care îl luăm în rai cu noi sunt oamenii!